Să zicem că e un oraș

Însoțește-o pe Fran Lebowitz în divagațiile sale despre distracțiile mortale, teroarea din Times Square, neajunsurile metroului și dezastrele arhitecturale.

Substraturile enigmatice ale talentului sunt puse sub lupă. Fran discută despre primejdiile scrisului, bucuria muzicii Motown și despre când a alergat-o Charles Mingus.

Fran povestește despre taximetriștii răi, arta din stațiile de metrou, turismul spațial, șoferii de autobuz aiuriți și țigara electronică oferită de Leonardo DiCaprio.

Trăiește din asta: Fran urăște banii, dar iubește lucrurile, așadar trebuie să muncească, deși ar prefera să citească. Singura ei opțiune ar fi să câștige la loto.

Fran știe că unii sunt enervați de faptul că încă mai trăiește. Știe și că fumatul nu e bun, însă urăște sportul și ideea de „wellness”.

Fran adoră distracția, dar plăcerile vinovate nu prea. În locul tehnologiei, ea preferă petrecerile, filmele, copiii mici și pe Cary Grant în toată splendoarea lui.

Cărțile i-au deschis ochii tinerei Fran. Ea nu poate lăsa din mână nicio carte, însă îl poate distruge pe autorul unui sinopsis eclatant, scris pentru un volum mizerabil.